Monday, September 12, 2011

Permis de conducere canadian. Reconfirmarea permisului

Deschid acest subiect pentru cei care sunt in Ontario si care vor sa obtina permisul de conducere canadian sau sa-si reconfirme permisul lor de conducere din R. Moldova sau Romania.
Deci, acei care nu au condus acasa si vor sa-si faca permisul canadian de la zero trebuie sa treaca prin toate 3 etape:

  1. Examen G1 (knowledge test). Examenul costa 10$ + 75$ (licenta). Este un test in scris. Dupa sustinerea lui reusita, primesti un permis cu care poti conduce cel putin un an, cu un sofer experimentat alaturi (si care detine categoria G cu peste 4 ani experienta);
  2. Examen G2 (class G2 road test). Examenul costa 75$. Il poti sustine nu mai devreme de 1 an dupa obtinerea categoriei G1. Este driving test prin oras, fara iesire pe autoban (highway); 
  3. Examen G (class G exit road test). Examenul costa 75$. Il poti sustine nu mai devreme de 1 an dupa obtinerea categoriei G2. Este exit driving test prin oras cu iesire pe autoban (highway). 


Dupa cum vedeti, ca sa obtineti categoria G (echivalent la categoria B in Europa, sau cum ai nostri o numesc G-full) aveti nevoie de cel putin 2-2,5 ani! Sau chiar mai mult, deoarece categoriile G1 si G2 sunt valabile 5 ani, dupa care esti obligat sa sustii urmatorul nivel.

Acei din voi, care au un permis de conducere de-acasa, emis cel putin 12 luni in urma, dar mai putin de 24 de luni, il pot prezenta la centrul de examinare in ziua sustinerii examenului "G1 knowledge test". Acest examen este obligatoriu pentru toti, iar dupa sustinerea lui nu va mai trebui sa asteptati 1 an ca sa sustineti examenul "G2 road test". Unica cerinta e ca permisul de conducere sa fie tradus in limba engleza. Permisele moldovenesti de tip vechi (care nu au valabilitate) si de tip nou (cu valabilitate) sunt bune fara traducere. Permisele de tip vechi au traducerea in engleza, iar cele de tip nou, cu toate ca nu au traducere, au toata informatia necesara ca sa le fie clar ce categorie si experienta aveti.

Iar acum vom trece la cei care au permis de conducere de-acasa si au mai multi ani de experienta (permis eliberat mai mult de 24 de luni). Puteti obtine ultima categorie G in mai putin de 2 luni.

In primul si primul rand trebuie sa aveti o scrisoare oficiala, emisa de autoritati, care sa confirme permisul vostru de-acasa:
"To obtain recognition for more than 12 months driving experience, applicants are required to obtain written authentication of their foreign driving experience from the originating licensing agency, or from the Embassy, Consulate or High Commissioners' offices representing the jurisdiction. The authentication letter must be on official letterhead and be written in either English or French. It must be dated and cannot be more than 6 months old. If the Authentication Letter is in a language other than English or French, it must be accompanied by a Letter of Translation from a qualified translator".

Deoarece eu nu m-am interesat din timp, fiind in R. Moldova, am fost nevoit sa trimit permisul meu in original la Ambasada R. Moldova din Washington (mai aproape nu avem). Aceasta m-a costat 50$ (UPS in ambele directii) plus 54$ taxa consulara. Se achita prin Money Order pe numele ambasadei (se face la banca). Consulatul Romaniei este chiar in Toronto. Scrisoarea am primit-o peste exact 30 de zile.
Alti baieti au facut aceasta scrisoare in R. Moldova si au tradus-o tot acolo in limba engleza la un traducator autorizat.

Cu permisul de conducere din R. Moldova, cu aceasta confirmare si cu un act de identitate (pasaport, PR card sau un alt document: http://www.drivetest.ca/en/license/HowToApply.aspx) m-am prezentat direct la centrul de examinare (Downsview Park, 37 Carl Hall Road, Toronto, ON M3K 2E2) ca sa sustin G1 knowledge test. Pentru acest examen nu trebuie sa va programati. Unicul lucru care v-as sfatui, sa veniti mai devreme, deoarece daca veniti luni, sau in mijlocul zilei, o sa stati 2 ore in rand.

Dupa sustinere cu succes a acestui examen (iar rezultatul il aflati pe loc) obtineti permisul de conducere G1 temporar, printat pe o foaie. Pana la sustinerea urmatorului nivel nu puteti conduce decat cu un sofer cu experienta alaturi!

Acum aveti posibilitate sa sustineti deodata class G exit road test (evitand nivelul G2 road test si 24 de luni de asteptare!). De aceasta data trebuie sa va programati pentru examen (G exit road test). Programarea o puteti face online, pe site-ul Ministerului, sau in centrul de examinare. Va recomand sa o faceti pe loc, in centrul de examinare, deodata dupa ce sustineti examenul G1. In septembrie 2011 timpul de asteptare a fost 3 saptamani.

Pentru examenul de conducere trebuie sa va prezentati tot acolo (la ghiseul 10) cu jumatate de ora pana la inceperea examenului.
Daca sustineti examenul cu succes - obtineti categoria G - Felicitari! n-o sa mai aveti batai de cap. Insa, atentie, daca nu-l sustineti din prima, ei va pun sa sustineti mai intai G2 road test (40$) iar cel putin peste 10 zile un alt examen G exit road test (75$).

Va recomand insistent sa cititi regulile de circulatie, deoarece difera mult de cele europene. Luati si cateva lectii de conducere cu un Instructor specializat (35$/ora). Multi au ars, deoarece au fost increzuti in experienta de-acasa. Totusi este diferit aici. Eu, cu experienta mea de 14 ani, am luat 2 lectii ca sa fiu cat de cat pregatit. La examenele road test trebuie sa va prezentati cu masina proprie (a prietenilor) sau cu masina instructorului (35$/ora).

Inca ceva, permisul vostru moldovenesc sau romanesc este valabil doar 60 zile, daca va mutati cu traiul in Canada si 90 zile, daca sunteti vizitator temporar.

De ce aveti nevoie de aceste informatii:

  • ca sa economisiti timpul; 
  • ca sa economisiti banii si examene in plus; 
  • ca sa va fie luata in consideratie experienta de-acasa; 
  • asigurarea la masina va costa mult mai ieftin (iar in Toronto asigurarea pentru incepatori costa peste 300-370$/luna!) 


Linkuri utile:

  • Site-ul Ministerului Transporturilor din Ontario: http://www.mto.gov.on.ca/english/dandv/driver/drvlicen.shtml 
  • The Official MTO Driver's Handbook: http://www.mto.gov.on.ca/english/dandv/driver/handbook/index.shtml 
  • Teste-model pentru examenul G1 (knowledge test): http://www.apnatoronto.com/ontario-g1-test/